Acesta este un articol care reflectă câteva din conștientizările mele asupra procesului de iubire de sine, pe care l-am idealizat ca de altfel multe alte aspecte ale vieții, dar asta este o altă poveste.. 🙂
Când obișnuiam să mă gândesc la conceptul de iubire de sine, cumva mereu aveam o imagine în care toate erau roz, respectiv toate aspectele vieții într-o perfectă armonie. Și poate la un moment dat devine astfel, putem spera :), dar până acolo, e nevoie să ne scăldăm în adâncuri, răscolim, să ne întâlnim cu balauri și împrietenim cu aceștia și în final să-i acceptăm.
Da, iubirea de sine aduce mai multă lumină în întuneric, dar asta înseamnă să vrei să vezi întunericul din tine, să-l recunoști și să-l accepți ca parte din tine.
Iubirea de sine nu este lapte și miere, și vai ce om fain și minunat sunt eu de fapt, sunt, dar în același timp sunt și un om cu frustrări, cu răni, cu blocaje, cu obiceiuri nu din cele mai sănătoase, cu balauri ascunși în adâncurile conștienței. Ei bine abia atunci când balauri încep să iasă și alegem să-i vedem și să-i recunoaștem ca parte din noi și să înțelegem că și ei își au/avut rostul lor, să-i îmbrățișăm și să le mulțumim pentru ce ne-au oferit și învățat, abia atunci începe adevărata iubire de sine.
Și acum în timp ce scriu acest articol realizez că sunt în acest proces de mulți ani și nu este unul simplu și ușor, este unul cu multe straturi, și când un strat e dat la o parte și crezi că ai ajuns acolo unde doreai descoperi altceva care are nevoie de vindecare, iubire și acceptare.. nu sunt sigură dacă se termină, dar știu că lururile încep să se așeze, armonizeze și să capete mai multă claritate, dar e nevoie de perseverență și pur și simplu not to give up on yourself.
Acesta este un articol ce s-a cerut scris în urma unei experiențe care mi-a arătat că perfecțiunea imperfectă este cea mai bună perfecțiune care poate exista. ❤
Maria Hretculesei 